Când trebuie copilul meu să fie vazut de un medic ortodont?

Vârsta ideală pentru primul control corect la medicul ortodont este între 6 și 7 ani. Problema frecventă cu care se confruntă copiii între 3 și 11 ani este lipsa de spațiu pentru alinierea dinților, întrucât dinții permanenți nu au loc, fiind mai mari decât cei de lapte, aceștia vor ieși fie în fața, fie în spatele spațiului, fie strâmbi.

Acest lucru poate fi cauzat de respirația incorectă, creșterea insuficientă a maxilarelor, prezența polipilor, a amigdalelor hipertrofice, a obiceiurilor de sugere de deget și de introducere a diverselor obiecte în gură, deformând oasele. O altă cauză poate fi genetică. 40-50% dintre cazurile de lipsă de spațiu sunt ereditare, restul fiind dobândite dintr-o nefuncționare corectă a sistemului respirator, de deglutiție și a obiceiurilor vicioase.

Dr. Emilia Milicin
Când este bine sa fac prima consultație la un medic specialist ortodont?

Fiecare copil ar trebui să fie văzut de un medic ortodont la o vârstă fragedă. Aceasta poate fi la 3-4 ani însă, Asociația Americană de Ortodonție recomandă prima consultație la medicul ortodont să nu fie mai târziu de 7 ani. La această vârstă, au erupt suficienți dinți permanenți și s-a produs suficientă creștere a oaselor feței pentru a se putea identifica o posibilă problemă în viitor.

Consultația la vârstă mică permite medicului ortodont să determine vârsta optimă de începere a tratamentului. Mulți părinți și unii medici stomatologi presupun că trebuie așteptat până erup toți dinții permanenți pe arcadă, dar pot fi surprinși să afle că ar fi fost mult mai simplu dacă veneau la consultație mai devreme.

Tratamentul făcut mai devreme poate elimina deciziile drastice. În anumite cazuri, obținerea unor rezultate satisfăcătoare nu se mai pot obține dacă oasele feței au terminat de crescut. Cu tratamente mai simple făcute la timp, copilul poate fi scutit de purtarea pe o perioadă lungă de timp a bracketsilor.

Adulții pot fi tratați la orice vârstă atât timp cât gingiile și osul alveolar în care sunt implantați dinții este sănătos.

Dr. Emilia Milicin
Cum poate creșterea să afecteze tratamentul ortodontic?

Tratamentul ortodontic și creșterea copilului sunt interdependente. O problemă comună de ortodonție este proclinația dinților anteriori-superiori (dinții din față în poziție foarte anterioară). Foarte des, această problemă este cauzată de o mandibulă mai mică față de maxilarului superior.

Cât timp maxilarul superior și cel inferior cresc, se pot folosi aparate care să stimuleze sau să ajute creșterea mandibulei (maxilarului inferior) să ajungă din urmă maxilarul superior.

O neconcordanță severă de creștere a maxilarului care poate fi corectată foarte bine la un copil în creștere, la un adult poate necesita o intervenție chirurgicală (dacă nu s-a tratat la timp).

Copiii cu probleme de neconcordanță de creștere în lățime sau lungime a maxilarelor trebuie să fie evaluați pentru tratament cel târziu la vârsta de 10 ani pentru fete și 12 ani pentru băieți.

Dr. Emilia Milicin
De ce trebuie copiii să fie evaluați de un medic ortodont?

Pentru un medic ortodont sau un stomatolog generalist, la vârsta de 7 ani, suficienți dinți permanenți au erupt și s-a produs suficientă creștere a maxilarelor pentru aceștia să poată identifică probleme care pot exista deja, să poată anticipa viitoarele probleme care pot apărea sau să liniștească îngrijorarea părinților dacă totul este normal.

Primii molari și incisivi permanenți sunt deja în poziția lor la vârstă de 7 ani și deja pot fi evaluate eventualele mușcături inverse, lipsă de spații de erupție a celorlalți dinți permanenți.

Obiceiurile vicioase cum ar fi: suptul degetelor, poziționarea incorectă a limbii în vorbire sau în deglutiție (înghițire) pot fi ghidate sau corectate la această vârstă.

Dr. Emilia Milicin
Care sunt beneficiile tratamentului ortopedic (interceptiv) la copiii in creștere?

Pentru pacienții la care este indicat tratamentul ortopedic (interceptiv), acesta poate prezenta oportunitatea de a:

  • corecta problemele de creștere ale maxilarelor;
  • coordona creșterea transversală (în lățime) a maxilarului superior în raport cu cel inferior;
  • ghida erupția dinților permanenți în poziția cât mai apropiată de cea corectă;
  • scade riscul traumatismelor (mai ales fracturarea dinților anteriori);
  • corecta obiceiurile vicioase;
  • reduce sau elimina problemele de înghițire sau vorbire și masticație;
  • simplifica sau scurta timpul de tratament corectiv necesar când au erupt toți dinții permanenți;
  • reduce posibilitatea ca unii dinți să nu poată erupe și să rămână blocați în maxilare (dinții impactati);
  • menține sau recupera spațiul pierdut necesar erupției celorlalți dinți permanenți.
Dr. Emilia Milicin
Care sunt beneficiile unui tratament la o vârstă fragedă?

Tratamentul la o varstă mai mică ne ofera oportunitatea să:

  • ghidăm creșterea oaselor tinere ale feței creând un mediu mai bun pentru dinții noi care erup pe arcadă;
  • ghidăm dinții în erupție în poziție optimă;
  • regularizăm lățimea maxilarelor;
  • micșorăm riscul traumelor asupra dinților frontali aflați în poziție protruziva;
  • corectăm obiceiuri vicioase care ne cauzează probleme de creștere și erupție dentară;
  • menținem sau să câștigăm spațiu pentru dinții permanenți care trebuie să erupă.
Dr. Emilia Milicin
De ce uneori dinții temporari trebuie extrași?

Extragerea unor dinți temporari este necesară uneori pentru a permite unor dinți permanenți înghesuiți să erupă într-o poziție mai bună. Dacă dinții sunt foarte înghesuiți, este clar că unii dinți permanenți neerupți încă (în general caninii) pot rămâne impactați (nu au loc să erupă și rămân în os) sau vor erupe în poziții nedorite.

Pentru a permite dinților permanenți înghesuiți să erupă în poziții mai aproape de normal sunt necesare extracții seriate a dinților temporari (extracția dinților temporari într-o anumită ordine și la anumite intervale de timp).

Acest lucru va îmbunătăți foarte mult o înghesuire severă a dinților, urmată fiind de un tratament ortodontic colectiv pentru a termina alinierea dinților permanenți.

După ce toți dinții permanenți au erupt, extragerea unor dinți permanenți poate fi necesară pentru a corecta înghesuirea dinților sau mușcătura. Decizia corectă de extragere a unor dinți permanenți va lăsa pacientul într-o excelentă mușcătura funcțională și o estetică plăcută.

Dr. Emilia Milicin
Când trebuie să fiu atent/ă la semnele de atenționare a unei ocluzii (mușcături) incorecte?

Este foarte important să examinați dinții copilului dumneavoastră pe măsură ce erup dinții permanenți. Deși copii cresc diferit, există anumite perioade medii de apariție a dinților permanenți. Iată câteva semne care pot indica necesitatea unui tratament ortodontic în perioada de creștere:

  • pierderea prea devreme sau prea târziu a dinților de lapte
  • dificultate în a mesteca sau a mușca
  • înghesuire, poziție incorectă sau blocarea erupției unor dinți
  • maxilare care scot sunete
  • mușcarea obrajilor sau a cerului gurii
  • dinți care nu se ating deloc
  • maxilare și dinți care sunt disproporționați față de restul feței
  • sugerea degetului sau alte obiceiuri vicioase care continuă peste vârsta de 6 ani
  • dinții din față de sus care ies în afară
  • dinți de lapte care nu cresc să ajungă la același nivel cu vecinii lor
  • dinții din față de sus care mușcă în spatele dinților de jos
  • dinții din față de sus care acoperă mai mult de 25% din dinții de jos atunci când dinții din spate sunt în contact
  • bărbie mică sau bărbie foarte proeminentă
  • dinți vecini care se înclină în spațiul apărut prin extracția sau căderea dintelui dintre ei
  • liniile de mijloc superior și inferior nu coincid
  • dinți tociți inegal
  • dinți care deviază de la mijloc când copilul închide gura
  • exces de spațiu între dinți după ce au apărut caninii permanenți superiori
  • zâmbet rușinat când încearcă să-și ascundă dinții cu mâna sau zâmbește cu gura închisă
Dr. Emilia Milicin
Care sunt cauzele înghesuirii dinților?

Așa cum moștenim culoarea ochilor de la părinții noștri, caracteristicile gurii și ale maxilarelor se moștenesc de asemenea. Factorii locali cum ar fi suptul degetelor, rată mare de prezența a cariilor dentare, traumatismele, problemele gingivale și pierderea prematură a dinților temporari pot contribui de asemenea la o ocluzie greșită.

Unul din cinci copii de vârstă școlară prezintă o problemă severă de ocluzie (mușcătura) așa că nu este surprinzător că dumneavoastră aveți nevoie de bracketsi sau aparat dentar.

Dr. Emilia Milicin
De ce trebuie să-mi îndrept dinții?

Dinții înghesuiți se pot fractura ușor și pot reține particule de mâncare care să cauzeze carii dentare și probleme gingivale.

Cercetări făcute în diverse centre de cercetare (Universitatea Baylor – facultatea de stomatologie), au descoperit că malocluziile interferează cu abilitatea de a mesteca și de a rupe alimentele, lucru care ne afectează digestia și până la urmă sănătatea generală a organismului.

În final, o înghesuire a dinților este în dezavantajul zâmbetului dumneavoastră, care este unul din cele mai importante trăsături ale frumuseții faciale. Dumneavoastră aveți o singură șansă să faceți acea PRIMĂ IMPRESIE!

Dr. Emilia Milicin
Sunt aparatele ortodontice necesare?

Nu. Ele sunt alegerea fiecăruia, dar sunt din ce în ce mai frecvente și mai severe problemele de înghesuire dentară și incongruență dento-faciala. Tratamentele ortodontice cu aparate dentare pentru îndreptarea dinților pot preveni alte probleme neplăcute care pot apărea pe parcursul vieții (de paradontoză mecanică, tocirea dinților, necrozarea dinților prin traumă mecanică). Tratamentul cu gutiere este o alternativă a bracketsilor în anumite probleme ortodontice.

Dr. Emilia Milicin
Cine trebuie sa vină la prima consultație în afară de pacient?

Dacă depindeți de opinia altora pentru luarea unei decizii în privința începerii unui tratament ortodontic, este preferabil să veniți la consultație cu persoanele care vor lua această decizie.

Copiii trebuie să vină neapărat la consultație cu părinții și de asemenea la fiecare vizită ulterioară începerii tratamentului ortodontic.

Dr. Emilia Milicin
Este vreodată prea târziu pentru o persoană să poarte aparate ortodontice?

Nu! Pentru că dinții sănătoși pot fi mișcați la orice vârstă, medicii ortodonți pot îmbunătăți ocluzia și zâmbetul, practic oricui, de altfel este comun că medicii ortodonți să trateze pacienți de 50-60 de ani sau mai mult.

Dr. Emilia Milicin
Care sunt cele mai comune probleme ortodontice in perioada adultă?

Principalele probleme ortodontice care pot apărea în perioada adultă sunt: înghesuirea dentară, probleme parodontale, cum ar fi retracții ale gingiei, apariția sensibilității dinților lângă gingie, tocirea dinților, pierderea osoasă graduală cu apariția mobilității dinților și la un moment dat pierderea acestora; probleme ale articulației temporomandibulare cu manifestări diferite: dureri de cap până la migrene, dureri de ureche, dureri la nivelul gâtului, dureri la nivelul coloanei vertebrale, dureri la nivelul ochilor sau dureri cervicale, care pot fi cauzate sau întreținute de o ocluzie incorectă.

Asfel de situații mai complicate necesită cooperarea medicului ortodont cu alți medici specialiști, cum ar fi: paradontolog, implantolog, chirurg maxilo-facial, posturolog, protetician.

Rezolvarea problemelor de ortodonție nu sunt legate numai de estetică. Punctul principal care se urmărește într-un tratament de ortodonție este obținerea unei funcționalități corecte.

Dr. Emilia Milicin
Pot să-mi îndrept dinții fără să am bracketsii lipiți pe dinți

Da, dacă ești adult sau adolescent matur cu 1-6 mm de înghesuire sau spațiere a dinților anteriori și nu îți lipsește nici un dinte, și nu ai înclinații sau rotații severe ale dinților.

Bracketsii folosesc forțe ușoare pentru a mișca dinții în poziția lor corectă. Nu par a face mare lucru la început, decât că sunt lipiți pe dinți, dar, în realitate, în fiecare moment din tratamentul ortodontic se întâmplă ceva în gura dumneavoastră.

Bracketsii poziționați pe dinții dumneavoastră și arcul principal care îi interconectează sunt componentele principale ale tratamentului ortodontic.

Bracketsul este o piesă special modelată din metal sau ceramică, care este lipit pe fiecare dinte. Arcul principal trece prin ramura bracketsilor și arcul deformat tinde să revină la formă lui inițială aplicând forță asupra dinților pentru a-i mișca.

O serie de gutiere aliniatoare generate prin sistem computerizat 3-D cu sistemul SureSmile pot ajuta la crearea unui zâmbet frumos fără bracketsi lipiți pe dinți. Această tehnologie avansată nu corectează ocluzii (mușcături) datorate unor maxilare malpozitionate.

Mulți pacienți însă pot beneficia de un rezultat superior cu o combinație pe o perioadă scurtă de timp de purtare de bracketsi pentru a corecta probleme pe care gutierele aliniatoare nu le pot face și ulterior utilizarea gutierelor pentru finalizarea alinierii dinților.

Dr. Emilia Milicin
Cum îndreaptă bracketsii dinții?

Bracketsii folosesc forțe ușoare pentru a mișca dinții în poziția lor corectă. Nu pâr a face mare lucru la început, decât că sunt lipiți pe dinți, dar, în realitate, în fiecare moment din tratamentul ortodontic se întâmplă ceva în gura dumneavoastră.

Bracketsii poziționați pe dinții dumneavoastră și arcul principal care îi interconectează sunt componentele principale ale tratamentului ortodontic.

Bracketsul este o piesă special modelată din metal sau ceramică, care este lipit pe fiecare dinte. Arcul principal trece prin ranura bracketsilor și arcul deformat tinde să revină la forma lui inițială aplicând forță asupra dinților pentru a-i mișca.

Dr. Emilia Milicin
Dosarul ortodontic se poate face în clinica dumneavoastra sau trebuie făcut în altă parte?

Pentru dosarul ortodontic, trebuie să mergeți la o clinică de radiologie dentară, acesta include: radiografie panoramică, radiografie laterală de profil, amprenta 3D, fotografii de diagnostic ortodontic (extra și intra-orale). Ne puteți scrie pe office@ortodent.ro și vă putem transmite datele de contact ale partenerilor noștri.

Dr. Emilia Milicin

Părerea pacienților

Ce spun pacienții Ortodent

Experiențe reale despre grijă, răbdare și rezultate construite împreună.

Fotografia locului Ortodent
4.9
Recenzii: 228
Fotografia de profil a utilizatorului Aisel Ismail
Aisel Ismail
acum 2 săptămâni
Recomand cu toată încrederea Clinica Ortodent! Am apreciat în mod deosebit profesionalismul doamnei doctor Milicin, atenția acordată pacientului și modul în care explică fiecare etapă a tratamentului. Întreaga echipă Ortodent se remarcă prin amabilitate, implicare și o atitudine primitoare, care îți oferă încredere și confort. Felicitări pentru calitatea serviciilor și pentru dedicare!
Fotografia de profil a utilizatorului cornel stupy
cornel stupy
acum 2 săptămâni
Recomand din tot sufletul Clinica Ortodent! ❤️ Am ajuns aici cu fetița mea Ana , care avea dințișorii inegali, iar datorită profesionalismului, răbdării și grijii echipei, rezultatul de astăzi este minunat: o dantură perfectă! 🦷✨ Suntem extrem de mulțumiti de rezultat și recunoscători întregii echipe pentru implicare, atenție și dedicare. Se vede că își fac meseria cu pasiune și că pun sănătatea și frumusețea zâmbetelor pacienților pe primul loc. Vă mulțumim din suflet pentru zâmbetul frumos și încrederea pe care i le-ați oferit fetiței mele! ❤️ Recomand cu mare drag Clinica Ortodent tuturor celor care își doresc rezultate excelente și o echipă de adevărați profesioniști! 🌸
Fotografia de profil a utilizatorului Nicoleta Popescu
Nicoleta Popescu
acum 2 săptămâni
Personalul asigură o experiență plăcută, am fost impresionată în mod plăcut de interacțiunea avută. Recomand serviciile fără rezerve, sunt într-adevăr profesioniști.
Fotografia de profil a utilizatorului Oana Georgescu
Oana Georgescu
acum 4 săptămâni
Foarte multumiti suntem de serviciile Ortodent. Recomand cu toata încrederea
Fotografia de profil a utilizatorului AUGUSTIN SERBAN
AUGUSTIN SERBAN
acum 2 luni
Vin la Ortodent cu toată încrederea, atât ca părinte, cât și ca medic stomatolog. Iar faptul că am ales-o pe doamna dr. Milicin și echipa sa pentru tratamentul ortodontic al propriului meu copil cred că spune, în sine, foarte mult despre încrederea pe care le-o acord. Pentru mine, dr. Milicin este un reper profesional în ortodonție. Apreciez nu doar pregătirea , experiența și rigoarea cu care abordează fiecare caz, ci și, mai ales poate, capacitatea de a lua deciziile potrivite la momentul potrivit, pe parcursul unui tratament care evoluează în timp. Rezultatele pe care le-am văzut confirmă, de fiecare dată, această apreciere. Profesionalismul este desăvârșit la nivelul întregii echipe, și apreciez în mod deosebit atenția cu care este urmărită fiecare etapă a tratamentului. De fiecare dată primim explicații clare, răspunsuri la întrebări și indicațiile potrivite pentru momentul respectiv, fără grabă și cu multă disponibilitate. Este o echipă în care am deplină încredere și pe care o recomand fără ezitare. Am scris destul de mult, dar am profitat de timpul petrecut relaxat în sala de așteptare în timp ce fiul se afla la control , la fel de relaxat 😉. Mulțumesc !
Fotografia de profil a utilizatorului Bubu Mic
Bubu Mic
acum 3 luni
Magic de a dreptul ! ❤️
Fotografia de profil a utilizatorului Ana Maria
Ana Maria
acum 3 luni
Am avut o experiență excepțională cu doamna doctor Emilia Milicin de la Ortodent și o recomand din toată inima. De la prima consultație am fost impresionată de profesionalismul, atenția la detalii și modul în care mi-a explicat fiecare etapă a tratamentului, astfel încât să înțeleg exact ce urmează. Este un medic cu o experiență remarcabilă, care inspiră încredere și tratează fiecare pacient cu răbdare, empatie și respect. Am apreciat faptul că pune accent atât pe sănătatea și funcționalitatea danturii, cât și pe obținerea unui rezultat estetic impecabil.
Fotografia de profil a utilizatorului M
M
acum 4 luni
Cea mai bună clinică de ortodontie din București și nu numai. Am fost la mai mulți medici la control înainte să ajung la Ortodent, însă nu am avut curajul să îmi pun aparatul din cauza planurilor lungi primite, cu extracții și riscuri înspăimântătoare. Când am ajuns la doamna Milicin, abordarea a fost foarte diferită, tehnică și necomplicată, pornind de la mușcătura. Am apreciat ca și-a luat timp să îmi explice procesul pas cu pas, să îmi arate exemple și să discute toate ipotezele descurajante pe care le adunasem în decursul anilor de la ceilalți medici ortodonti. Promisiunea doamnei doctor a fost surprinzătoare și chiar a reușit să o respecte: 0 extracții, corectare mușcătură, aparat confortabil și îndreptarea dinților în decurs de 1 an și jumătate (față de 3 ani estimați de ceilalți medici). Aparatul metalic fix purtat 1 an și 2 luni (!!) a fost de calitate, la fel ca și toate materialele și kiturile primite de la clinica. Tot procesul de îndreptare a părut ușor, chiar fun cu elasticele colorate și nu foarte dureros. Aplicația mobilă de monitorizare frecventă a stârnit invidia prietenilor care mergeau la alți medici și desigur, mi-a fost și foarte utilă. Prețul a fost corect pt serviciile oferite și rezultatul dobândit în cel mai scurt timp. Dacă vi se pare mult, pot sa vă confirm de la prieteni și colegi ca prețul final plătit de ei pe aparate și servicii mai ieftine, urmat de reconstrucții multiple, a fost mai mare decât cel plătit de mine aici. Reconstrucțiile au fost minime în cazul meu, dinții nu au fost deloc avariați pe parcursul tratamentului, așa ca am făcut doar câteva finisări pt estetică. Personalul a fost mereu foarte atent, amabil si gata sa ajute. As vrea sa le multumesc tuturor pentru tot efortul depus și pentru atitudinea profi demonstrată de fiecare dată! Mulțumiri speciale doamnei doctor Catana - nu cred ca mi-a evaluat niciodată nimeni fiecare dinte cu atâta precizie și interes. :) Dinții mei arată acum perfect mulțumită doamnelor de la Ortodent iar eu sunt foarte recunoscătoare ca am ajuns aici! Dacă ar fi să îmi îndrept dinții din nou, tot la Ortodent aș merge, dar cu siguranță nu aș mai aștepta până la 36 de ani.
Fotografia de profil a utilizatorului Ioana J
Ioana J
acum 6 luni
Recomand cu mare încredere! Am încheiat tratamentul cu ceva timp în urmă și sunt foarte mulțumită de rezultat. Tot procesul a durat mult mai puțin decât mi-aș fi închipuit, având în vedere problema inițială, iar lucrurile sunt foarte organizate la clinica. Am apreciat de asemenea profesionalismul si atitudinea prietenoasa a doamnelor doctor, cât si a celorlalte colege.
O recomand pe dna Dr Emilia Milicin din tot sufletul! Am devenit pacienta dansei in urma cu mai mult de 15 ani si, desi m-am mutat din tara in urma cu 7 ani si nu am mai putut veni la controale, am revenit acum la dansa cu aceeasi incredere deplina. S-a purtat extraordinar, dand dovada de empatie, rabdare, caldura si un profesionalism desavarsit. Este un medic de exceptie si un om minunat, care nu si-a schimbat deloc dedicarea fata de pacienti de-a lungul anilor. O recomand pe dna Dr Emilia Milicin cu toata caldura si recunostinta oricui cauta nu doar un specialist excelent, ci si un medic empatic. Multumesc din suflet pentru tot! ❤️
Fotografia de profil a utilizatorului Nicolita Stancu
Nicolita Stancu
acum 8 luni
Le multumim din suflet dnei doctor Emilia Milicin, dar si intregii echipe de medici, asistente si personalul administrativ. O echipa de profesionisti, care pe langa faptul ca au facut miracole cu dantura baiatului meu, pe tot parcursul tratamentului ne-am simtit ca o mare familie! Felicitari, mult succes ! si vom continua sa va recomandam cu toata sinceritatea tuturor!!! Multumim!
Fotografia de profil a utilizatorului Carmen Chivu
Carmen Chivu
acum 8 luni
Fetița mea cea mare a beneficiat de un tratament ortodontic pentru ocluzie inversata. Suntem foarte fericiți, pentru rezultat în primul rând, dar și pentru colaborarea foarte eficientă și plină de compasiune. Am avut ocazia să interacționăm cu o echipă de profesioniști foarte dedicați și inimosi.Vom reveni în clinica cu încredere și cu ceilalți 2 copii pe care îi avem, pentru consulturi de rutină și dacă vor apărea probleme suntem foarte liniștiți pentru că știm că aici vom găsi soluții pentru a ne recăpăta un zâmbet frumos, dar și rezultate extraordinare din punct de vedere funcțional. Carmen Chivu
Am ajuns la aceasta clinica dupa doi ani de tratament în alta parte. Desi acolo s-a considerat ca tratamentul era finalizat, am dorit o a doua opinie- asa am ajuns la Ortodent. Aici am continuat tratamentul si am obtinut rezultatele dorite. Principalul motiv pentru care am purtat aparat dentar a fost o problema la articulatia temporo-mandibulara. De la finalizarea tratamentului, nu am mai avut dureri.
Fotografia de profil a utilizatorului Denisa Radu
Denisa Radu
acum 1 an
Doamna doctor Milicin este un exemplu rar de profesionalism îmbinat cu empatie și căldură umană. M-a ascultat cu răbdare, mi-a înțeles povestea și mi-a oferit îndrumare cu blândețe și claritate. Vă mulțumesc din inimă, doamnă doctor, pentru modul în care vă dedicați pacienților și pentru felul frumos în care reușiți să faceți medicina să fie despre oameni, nu doar despre tratamente. Denisa Blânda ( Radu)

Intreaba medicul

Nu ai gasit intrebarea ta ?

Completează căsuţele cu datele tale personale împreună cu întrebările sau informaţiile pe care dorești să le primești din partea unui doctor specialist.

Suntem aici pentru tine

Stabilește o programare

Scroll to Top