Ortopedie Dento-facială

Ortopedia dento-facială și ortodonția la copii

În cazul copiilor, un aparat dentar poate corecta în perioada de creștere neconcordanțele maxilarelor, poate să ghideze erupția dinților permanenți cât mai aproape de poziția lor corectă, în așa fel încât, în momentul în care toți dinții permanenți au erupt, să diminueze sau să elimine timpul necesar unui tratament ortodontic de întreptare al acestora.

Tratamentele ortodontice sau ortopedice (interceptive), în cazul copiilor, se folosesc pentru a corecta discrepanțele de creștere între maxilar și mandibulă sau lipsa de spațiu pentru erupția dinților permanenți.
În perioadele de creștere ale copiilor, se pot corecta, cu tratamente relativ scurte și cu aparate ușor de purtat de către copii, problemele de creștere cauzate de dezechilibrele musculare, respirația orală (alergii, prezența polipilor sau a unor moșteniri genetice predispozante), obiceiurilor vicioase.

Anumite probleme de acest gen, dacă nu sunt corectate în perioada copilăriei, înainte de erupția completă a dinților permanenți, mai târziu sunt necesare tratamente adiționale de chirurgie maxilo-facială. Din acest motiv, este foarte important să îi faci copilului tău un control la medicul ortodont în jurul vârstei de 6-7 ani, pentru a evalua posibile probleme de creștere. Dacă în această perioadă creșterea oaselor faciale ale copilului sunt echilibrate, atunci rămâne să se efectueze controale periodice de rutină pentru urmărirea erupției dinților permanenți. Dacă și erupția dinților permanenți este corectă, atunci copilul nu va avea nevoie de aparat ortodontic. În cazul în care pe parcursul evoluției de creștere și erupție a dinților se observă vreo anomalie, ea poate fi depistată și ți se va da o soluție eficientă pentru rezolvarea problemei dentare a copilului tău.

Aparatele mobile se folosesc de foarte mult timp. Ele pot fi aparate ortopedice, care ne ajută la coordonarea creșterii oaselor feței sau crearea de spațiu pentru erupția dinților permanenți, sau aparate ortodontice, care ajută la îndreptarea dinților. Aparatele mobile au dezavantajul că depind de complianța pacientului (trebuie să le poarte, în funcție de situație, doar un anumit număr de ore pe zi și toată noaptea) și sunt anumite mișcări pe care nu le putem obține cu ajutorul lor în ceea ce privește mișcările dinților. Despre ortodonția la copii poți citi mai multe aici.

În clinica noastră folosim aparate ortopedice mobile și fixe, în funcție de necesitatea copilului, în funcție de etapa de creștere în care se află acesta și de gradul de cooperare.

Pentru prevenirea și corectarea obiceiurilor vicioase, cum ar fi respirația orală, deglutiția de tip infantil (înghițirea cu limba între dinți), sugerea degetului sau obiceiul de a roade unghiile, se utilizează tehnici ortopedice speciale ce au ca scop eliminarea obiceiului vicios prin reechilibrarea musculară, iar ca beneficiu colateral ajută la corectarea dinților strâmbi și alinierea parțială a acestora.
Tehnicile ortopedice implică utilizarea unor serii de aparate care pot fi purtate atât 1-2 ore în fiecare seara înainte de culcare, cât și peste noapte, în timpul somnului.
Uneori, aceste tratamente necesită o colaborare interdisciplinară cu alte specialități medicale, cum ar fi: ORL, LOGOPEDIE.

Utilizarea zilnică a aparatelor miofuncționale combinată cu exerciții regulate specifice pentru tonifierea diferitelor grupe musculare sau relaxarea altor grupe musculare hipertonice – pentru a îmbunătăți respirația, funcția musculară a limbii și postura acesteia – are ca rezultat corectarea poziției dinților, ce contribuie la o dezvoltare facială optimă și un zâmbet sănătos.

  1. Frâu de cal (headgear, parțial fix) este un aparat care poate fi utilizat în scop ortopedic ajutând la o coordonare a formei arcadelor dentare și o încetinire a creșterii anterioare sau/și verticale a maxilarului superior sau, în scop ortodontic, ajutând la rotația și distalizarea (împingerea spre posterior) a molarilor de pe arcada maxilară superioară. Este un aparat care se atașează la inelele cimentate pe molarii superiori și în funcție de necesitatea terapeutică a pacientului, este ajustat de către medicul ortodont. Aparatul se poartă atât ziua, când copilul este acasă, cât și pe timpul nopții. Timpul de purtare al aparatului va fi indicat de către medic, în funcție de necesitățile fiecărui copil. Acest aparat poate fi necesar de sine stătător sau asociat cu purtarea aparatelor fixe de îndreptare a dinților (bracketsi);
  2. Masca facială (parțial fix) – este un aparat ortopedic care ajută la stimularea creșterii anterioare a maxilarului retruziv (rămas în urma ca și creștere din punct de vedere anterior). El se atașează cu niște elastice la un aparat ortopedic fixat în interiorul gurii, pe inele montate pe molarii maxilarului superior. Acest aparat se poartă în principal noaptea și câteva ore înainte de culcare. Este un aparat utilizat în anumite perioade de creștere ale copiilor;
  1. Disjunctor sau expansor rapid palatinal (fix) – este un aparat ortopedic fixat pe inelele montate pe molarii superiori și ne ajută la lărgirea din punct de vedere transversal al maxilarului superior, în perioadele de creștere ale copiilor (între 3 ani și 10-11 ani), înainte de osificarea suturii medii palatine. Această sutură, până la terminarea creșterii maxilare, este ca un cartilagiu de creștere, care se transforma în os. Când creșterea maxilarului se încheie, aceasta este complet osificată și maxilarul nu se mai poate lății decât cu asistare chirurgicală. Disjunctorul este utilizat în cazuri de maxilar îngust sau lipsă de spațiu pentru erupția dinților permanenți, pentru a permite dinților să erupă cât mai aproape de poziția lor normală. Este indicat, în general, înainte de erupția completă a dinților permanenți, deoarece după erupția acestora, sutura medie palatină este deja osificată;
  2. Plan de mușcătură (bite plate, fix) – este un aparat ortopedic pasiv, fix, utilizat în mușcăturile în care dinții superiori acoperă mai mult de 20-30% din dinții inferiori, ajutând la deblocarea mandibulei, lăsând-o să își continue creșterea normală. Mandibula continuă să crească și după ce maxilarul superior a încheiat creșterea. În același timp, PLANUL de mușcătură ajută la nivelarea planului ocluzal al dinților inferiori și permite ameliorarea înghesuirilor minore prezente pe arcada inferioară;
  1. Scut pentru deget (fix) – este un aparat ortopedic fix, utilizat în cazurile în care pacienții au obiceiul vicios de a-și suge degetul. În principiu, este un punct de întrerupere al reflexului, interpunându-se și funcționând ca un trigger, pentru a reaminti copilului că degetul nu are ce căuta în acea poziție și practic nu mai găsește locul și senzația de confort;
  2. Scut pentru limba (fix) – este un aparat ortopedic pasiv, fix, utilizat ca opritor al limbii în timpul înghițirii la copiii care au rămas cu obiceiul de înghițire cu limba între dinți, specific bebelușilor. Acest tip de înghițire se numește deglutiție infantilă (este modul în care bebelușii înghit în momentul în care sug);
  3. Arc lingual (fix) – este un aparat ortopedic și/sau ortodontic, utilizat pentru a crea spațiu în cazurile cu înghesuiri minore, ca menținător de spațiu în cazul pierderilor premature de dinți sau măsele de lapte (temporare), ca auxiliar, împreună cu alte aparate ortopedice pentru redirecționarea creșterii mandibulare sau ca ancoraj, în tratamentele de îndreptare a dinților (cu bracketsi).
Ortopedie Dento-facială
5 (100%) 2 votes

Alte servicii

Ortodonție Copii

Una dintre principalele tale griji, ca părinte, sunt dințișorii copilului tău? Formele și dimensiunile dinților și oaselor sunt ereditare, astfel că, dacă unul dintre voi are dinții strâmbi …

Află mai multe

Profilaxie Copii

La copii, periajul profesional este o măsură de prevenție care trebuie făcută cel puțin o dată la 6 luni. Periajul profesional are rolul de a îndepărta placa bacteriană de pe suprafața dinților și din zone mai puțin accesibile, precum și petele dentare externe cauzate de alimente colorate. În mod normal, periajul dinților copiilor trebuie făcut pentru […]

Află mai multe